Despre carte: 2018 / „Când o persoană experimentează ceva teribil, mintea lui este capabilă să îngroape complet amintirea acestuia în adâncurile subconștientului - atât de profund, încât se poate întoarce doar sub forma unui fel de bliț, un „flashback”, provocat de o imagine vizuală, miros sau sunet. Pe această idee, psihoterapeuții și avocații americani au construit o întreagă industrie de tratament și apărare juridică a oamenilor care susțin că și-au „recuperat” brusc amintiri din cele mai îngrozitoare lucruri, de la abuzul din copilărie la crimă. Profesorul de psihologie Elizabeth Loftus, unul dintre cei mai influenți cercetători moderni care a adus contribuții enorme la înțelegerea naturii reconstructive a memoriei umane, nu neagă problema violenței domestice și empatizează cu victimele, dar respinge totuși ideea de ”​​ amintiri reprimate. Potrivit lui Loftus, nu există absolut nicio dovadă științifică că amintirile traumei sunt alungate sistematic în subconștient și apoi restaurate neschimbate ani mai târziu. În același timp, datele experimentale obținute din propriile cercetări ale Dr. Loftus arată în mod clar că orice imagini fantastice pot fi pur și simplu implantate în memoria unei persoane „Eu studiez memoria și sunt sceptic. Dar ceea ce ne spune această carte este mult mai important decât cercetarea mea științifică atent controlată sau orice dezbatere privată pe care o pot avea cu cei care se agață cu înverșunare de credința în reprimarea memoriei. Drama care se desfășoară în fața ochilor noștri se bazează pe cele mai profunde mecanisme ale psihicului uman - rădăcinile sale merg acolo unde realitatea există sub formă de simboluri, unde imaginile, sub influența experienței trăite și a emoțiilor, se transformă în amintiri, unde orice interpretare este posibil." (Elizabeth Loftus)